Centrul Diecezan Caritas Iasi

Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013




Un milon de stele 2011
Iasi-Cuvant de deschidere
Pr. Egidiu Condac



Un milon de stele 2011
Iasi- Indemn de sensibilizare adresat de PS Petru Gherghel


Un milon de stele 2011
Cristuru Secuiesc (Filias)
Caritas Alba Iulia



Un milon de stele 2011
Cârţa
Caritas Alba Iulia



Un milon de stele 2011 -Suceava


Un milon de stele 2011 -Roman



1000 de oameni prezenti la Campania Un million de stele

Peste 1000 de oameni au răspuns la îndemnul echipei Caritas Iași „Aprinde o stea pentru comunitatea ta!” și au fost prezenți sâmbătă 12 noiembrie la cea de-a V a ediție a campaniei „Un milion de stele”.

Organizată în regiunile Nord Est și Centru Iași, Huși, Onești, Săbăoani, Suceava, Cristuru Secuiesc și comuna Cârța în cadrul proiectului strategic european „Rețea de incluziune socială pe piața muncii” campania a avut principal obiectiv promovarea voluntariatului ca formă de manifestare a solidarității interumane și componentă esențială în implementarea proiectelor sociale ce vizează incluziunea socială pe piața muncii a categoriilor sociale considerate vulnerabile.

În timpul evenimentului au fost emise mesaje de sensibilizare către cei prezenți dar și către comunitățile locale referitoare la nevoia de manifestare a solidarității de către reprezentanți ai Centrului Diecezan Caritas Iași, de către preoți catolici și ortodocși dar și de către reprezentanți ai autorităților locale.

Momentul solemn al aprinderii lumânărilor urmat de cel al înmânării acestora de către voluntarii Caritas celor prezenți au fost impresionante.

Acțiunea a însemnat implicarea a 110 voluntari Caritas și aprinderea a 2600 de lumânări. De remarcat este faptul că și în orașul Munster, Caritasul Diecezan din regiunea Westfallen a Germaniei a ales să se alăture acțiunii inițiate de Centrul Diecezan Caritas Iași însușindu-și tema promovată în România prin Rețeaua de Incluziune Socială pe Piața Muncii.

„Organizarea acestui eveniment a presupus eforturi considerabile din partea noastră. Vreau să felicit organizația Caritas pentru continuitate în organizarea acestei frumoase campanii dar și pentru activitățile de promovare a carității și solidarității pe care le implementează an de an. De asemenea, le mulțumesc voluntarilor noștri pentru toate eforturile depuse fără de care munca noastră ar fi mai dificilă. De la an la an această campanie a crescut în dimensiuni, iar în anii următori vom încerca să implicăm cât mai mulți oameni în cadrul acesteia dar și în activități de voluntariat în cadrul proiectelor sociale pe care le implementăm” ne-a declarat Răzvan TOMA Coordonatorul Departamentului de Voluntariat din cadrului Centrului de Resurse pentru Incluziune Socială Caritas.

Galerie Foto Iaşi
Galerie Foto Oneşti
Galerie Foto Săbăoani
Galerie Foto Satu Nou
Galerie Foto Suceava
Galerie Foto Huşi
Galerie Foto Roman
Galerie Foto Bacău
Galerie Foto Cârţa
Galerie Foto Cristuri Secuiesc


Campania „Un milion de stele”

 „Un milion de stele” reprezintă un eveniment cu tradiţie în alte ţări ale lumii, în România fiind organizat pentru prima dată de asociaţia „Centrul Diecezan Caritas Iaşi”, iar începând cu anul 2009, această activitate este organizată la nivel naţional prin Confederaţia Caritas România.

 În fiecare an campania este implementată având o temă specifică, obiectivele acesteia fiind de promovare a solidarităţii dintre oameni şi de manifestare a dorinţei acestora pentru consolidarea unei societăţi incluzive şi drepte.

 În timpul evenimentului, în semn simbolic, se aprind lumânări, fiecare lumânare aprinsă reprezentând o declaraţie de solidaritate din partea participanţilor sau o persoană aflată în nevoie.

În acest an, campania organizată sub sloganul „Aprinde o stea pentru comunitatea ta” va promova activitatea de voluntariat ca formă de manifestare a solidarităţii şi componentă esenţială în cadrul proiectelor sociale ce vizează integrarea pe piaţa muncii a categoriilor defavorizate.

Campania va fi organizată prin „Reţeaua de incluziune socială pe piaţa muncii” în următoarele locaţii:

Iaşi, Piaţa Unirii,
Münster (Germania),
Cârţa (jud. Harghita), în centrul comunei,
Cristuru Secuiesc (jud. Harghita), în centrul oraşului,
Suceava, în faţa bisericii „SF. Ioan Nepomuk”,
Huşi, Strada „General Teleman”,
Oneşti, lângă primărie şi
Săbăoani, lângă Biserica „Sfântul Mihail Arhanghelul”.

Vă aşteptăm sâmbătă 12 noiembrie cu începere de la orele 17.00 să fiţi alături de noi pentru a promova voluntariatul cu scopul integrării pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile aflate la risc de excluziune socială.


 Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
© 2010 Centrul Diecezan Caritas Iasi